Cum s-a împuşcat Stânga cu WikiLeaks

3 Decembrie 2010

Deşi Julian Assange a dorit să dea o lovitură „imperialismului" american prin dezvăluirea telegramelor diplomatice, rezultatul este exact cel opus: viziunea americană asupra lumii este cea corectă, iar cea a stângii radicale este discreditată.

Barack Obama este un om de stânga, poate prea de stânga, dar Julian Assange face parte dintr-o specie radicală aflată la stânga lui Obama. Drept pentru care se află într-o cruciadă personală împotriva Americii, indiferent cine ocupă Casa Albă. Din perspectiva lui, cele 250.000 de documente diplomatice americane publicate de WikiLeaks sunt o dovadă zdrobitoare a „duplicităţii" americane, a cinismului Washingtonului şi a altor lucruri teribile pe care stânga radicală le pune de obicei în sarcina Marelui Satan, cu sau fără scurgeri. Ceea ce dovedesc însă aceste documente este cu totul altceva.

În primul rând, documentele sunt importante, dar nu pentru că dezvăluie ceva nou

, ci pentru că confirmă ceea ce toată lumea ştia deja. Toată lumea ştia, bunăoară, că Rusia este un stat mafiot condus cu mână forte de Vladimir Putin, în vreme ce Dmitri Medvedev face figură de majordom. Toată lumea ştia că Vladimir Voronin este un personaj nociv şi profund corupt. Toată lumea ştia cât de impulsiv şi egocentric e Nicolas Sarkozy. Şi da, toată lumea ştia că România lui Năstase în 2004 era „un stat sălbatic" şi care nu merita să adere la Uniunea Europeană şi că decizia admiterii noastre şi a bulgarilor a fost pur politică. Evenimentele ulterioare au dovedit-o cu asupra de măsură. Documentele diplomaţiei americane nu fac decât să confirme toate aceste realităţi.

Ele confirmă, pe de altă parte, că Washingtonul are totuşi o diplomaţie de anvergura unei superputeri, în pofida gafelor - nu puţine - din politica externă americană. Diplomaţia Statelor Unite pare singura capabilă - vorbind strict de Occidentul democratic, pentru că Rusia şi China sunt altceva - să culeagă informaţii de calitate de pe tot cuprinsul globului şi să le organizeze într-un mod inteligibil. Cu alte cuvinte, diplomaţii americani apar în urma acestor scurgeri ca un corp profesionist care ştie să cultive re-la-ţiile cu persoane relevante în ţările de rezidenţă şi care poate oferi decidenţilor politici de la Washing-ton un tablou exact al situaţiei din ţările respective. Adică exact ceea ce ambasadele ar trebui să facă.

În al treilea rând, ele confirmă faptul că politica externă americană este exact aceea care spun liderii de la Washington că este. Altfel spus, nu există nici o conspiraţie la nivel planetar, nici un plan malefic de dominaţie mondială, nici o agendă ascunsă şi nici o tendinţă de a pune politica externă americană în slujba sionismului mondial. Spre dezamăgirea conspiraţioniştilor de pretutindeni, nu Israelul le-a cerut americanilor să „taie capul şarpelui iranian", ci regele Abdullah al Arabiei Saudite.

Ironia cosmică a scurgerilor WikiLeaks este că ele scot în evidenţă că lumea reală se încăpă-ţânează să nu respecte mitul propagat de stân-ga radicală: nu este nicidecum un loc paşnic şi binevoitor în care naţiunile înfrăţite ar putea să-şi dea mâna într-o îmbrăţişare planetară, dar care este trans-formată într-un infern de interven-ţia malefică a demonului imperialist american. Este un loc periculos şi complicat, populat cu lideri politici corupţi şi iresponsabili, şi este un loc în care conflictul e mai curând regula, iar pacea excepţia. Un loc în care nu e atât de simplu să îi distingi, ca în filmele proaste, pe băieţii buni de băieţii răi şi, mai grav, de foarte multe ori băieţii buni lipsesc cu desăvârşire. Lumea reală, aşa cum se vede ea din documentele scurse, seamănă mai mult cu lumea lui Bush decât cu aceea a lui Obama şi discreditează perspectiva naiv-utopică a stângii radicale pe care o reprezintă Assange. E o lume cu multe proble-me, pe care, în calitatea ei de reprezentantă a unicei super-puteri, diplomaţia americană încearcă să le rezolve. Ironia supremă a acestei afaceri este că publicarea documentelor de către WikiLeaks nu a subminat America, dar a lovit capacitatea şi eficienţa diplomaţiei americane de a rezolva probleme. Julian Assange a inventat o armă cu care stânga s-a rănit de moarte şi a făcut lumea un loc mai periculos. Ironic.