Georgia îşi ia adio de la NATO

08 Aug 2008 Laura Cernahoschi

Încingerea conflictului îngheţat din Osetia de Sud şi conflictul militar cu Rusia arată de ce Tbilisi nu va semna în viitorul previzibil MAP-ul pentru NATO.

Preşedintele georgian, Mihail Saakashvili, a încercat să forţeze mâna preşedintelui Bush declarând CNN că este “în interesul Americii să intervină, nu mai este vorba doar de Georgia aici, e vorba de principiile americane”. Cu toate acestea, e greu de crezut că George W. Bush va face mai mult decât să ceară încetarea violenţelor şi să îşi ofere disponibilitatea de a intermedia negocierile dintre părţi. În nici un caz nu va sări să apere integritatea teritorială a Georgiei cu arma în mână, deşi în statul din Caucaz se mai află încă 100 de militari americani, care pregătesc trupele georgiene. Vremurile când Rusia era un stat slab şi când SUA şi-a stabilit piciorul de pod în Georgia au apus.

Mai mult decât atât, acum, când conflictul îngheţat din Osetia de Sud tocmai a dat în clocot, se dovedeşte că reticenţele franco-germane (mai ales germane) de la summitul NATO din aprilie, de la Bucureşti, de a include în Planul de Acţiuni pentru Aderare Georgia, ca şi Ucraina, sunt întemeiate.

Să presupunem că, prin absurd, fără ca problemele dintre Georgia şi Rusia privind Osetia de Sud şi Abhazia să fie rezolvate, micul stat ar fi devenit membru NATO.

Într-o situaţie asemănătoare cu cea de acum, în care Rusia şi-a trimis tancurile în Osetia de Sud, teritoriu georgian, Tbilisi ar fi putut invoca articolul 5 al Tratatului Organizaţiei Nord-Atlantice: dacă este atacat un stat membru, atacul este considerat ca fiind la adresa tuturor statelor membre. În acest caz, toţi membrii, cu arme şi bagaje (fiecare după posibilităţi, e adevărat) ar fi trebuit să se arunce în război contra Rusiei. Nimeni nu ar fi dorit ca un astfel de scenariu apocaliptic să se adeverească.

Rusia a găsit pretextul pentru a arăta că nu permite ingerinţe de niciun fel în propria curte, după ce a tot strigat şi a tot ameninţat faţă de apropierea NATO şi a armatei americane de graniţele sale, prin extinderea Organizaţiei sau prin instalarea scutului anti-rachetă în Europa centrală. Cele două conducte care leagă resursele caspice de occident ocolind teritoriul rus trec prin Georgia.

După ce s-a jucat, în urmă cu doi ani, la robinetul cu gaze către Europa, asigurându-şi prietenia temătoare a Germaniei, acum Rusia poate demonstra că mâna sa ajunge şi mai departe în ce priveşte controlul resurselor energetice. Ursul de la Moscova nu poate fi întărâtat prin gard în propria cuşcă: Georgia este în zona de influenţă a Rusiei şi nu are şanse prea curând de a spera la o intrare în NATO.